English
”Trăim într-un secol al imaginii. Arta și cultura românească imortalizează fibra spirituală a locurilor pitorești din țara noastră, reînviind credințele și construind mentalități noi pentru lumi noi. Fără zestrea tradițională, omul ar deveni o ființă fără rădăcini, fără identitate, fără comunitate, o ființă tot mai însigurată, deși aparent socializează în spațiul virtual. Oamenii de cultură, de artă ți alte domenii au căutat să transmită prin lucrările lor, corința de a păstra, în formă autentică, personalitatea și credința neamului românesc.” – Adrian Popa, 2014 – Sebeș, o istorie în imagini.
Așezat în partea centrală a României, în sud-vestul Transilvaniei, Municipiul Sebeș din județul Alba, se află în zona de influență a muntelui și la limita de separare a Podișului Secașelor (spre est) și culoarul Mureșului (spre vest). Clima temperat – continentală a orașului și a împrejurimilor este deosebit de plăcută chiar dacă se disting două sectoare mari, climă mai rece și umedă în zona de munte și climă mai caldă și mai puțin umedă în regiunile depresionare.
Date generale: atestare – 1245; coordonate – 45°57′36″N 23°34′12″E; suprafață – 115,54 km2; localități componente – Răhău, Lancrăm, Petrești; altitudine – 262 m. d. m.; populație – 27 000 locuitori (ultimul recensământ fiind din 2011); densitate – 240 locuitori pe km2; prefix telefonic – 0258 și 0358 cod poștal – 515800 localități înfrățite Komárno (Slovacia), Komárom (Ungaria), Büdingen (Germania), Strășeni (Republica Moldova).
Stema orașului datează încă din prima fază a înscrierilor heraldice (perioadă cuprinsă între secolele X – XIII), având o formă de scut triunghiular cu margini rotunjite. Pe această stemă de culoare roșie, culoare care semnifică dragoste, curaj, sacrificiu și autonomie locală, se află inscripționat un leu de aur care reprezintă suveranitatea, dreptatea, puterea și slava. Leul poartă o coroană foliată care în limbajul heraldic transilvănean poartă denumirea de ”corona regis” (coroana regească, care semnifică libertatea orașului regesc. În anul 2000 când orașul Sebeș a devenit Municipiul Sebeș, stema a fost completată chiar deasupra scutului, cu cinci turnuri de argint, acestea reprezentând statutul de municipiu al localității.
Întemeiat în secolul al XIII-lea de coloniștii sași chemați de regele Ungariei, Municipiul Sebeș se numără printre cele mai frumoase așezări din Ardeal. Acest lucru se datorează în mare parte poziționării sale geografice foarte avantajoase, arhitecturii sale care evidențiază în mod clar influențele germane, și multitudinea de obiective turistice încărcate de timpurile străvechi ale istoriei.
Așadar, situat într-un decor natural spectaculos, Municipiul Sebeș oferă turiștilor multe obiective unice, atât monumente bogate în istorie cât și monumente ale naturii, cum este și formațiunea geologică Râpa Roșie.
Accesul turiștilor este facilitat de autostrada A1, A10, de drumurile naționale DN 67, E68, și E81 și de existența conexiunilor feroviare.
1. Casa Zápolya – Muzeul Municipal ”Ioan Raica” Sebeș
Situată în colțul de nord – est a Pieței Mari a orașului Sebeșul, (numită astăzi și Piața Primăriei), Casa Zápolya este una dintre cele mai vechi clădiri existente în județul Alba, dar și una dintre cele mai importante construcții laice.
Această minunată casă a fost construită în a 2-a jumătate a secolului al XV-lea din piatră, și ulterior, în secolul al XVI-lea, a fost mărită și îmbunătățită cu multe elemente ale stilurilor gotic, renascentist și baroc.
Casa Zápolya a fost reședința în care a trăit și a murit Ioan I Zápolya (n. 1487 în Regatul Ungariei – d. 22 iulie 1540), voievod al Transilvaniei care a domnit între anii 1526 și 1540, și care a fost fiul lui Ștefan Szapolyai și al prințesei Hedvig din Cehia. El a ridicat pretenții la tronul Ungariei aflându-se în fruntea unui grup de nobili unguri, dar, la adunarea nobililor de la Rakos a fost refuzat deoarece a fost susținută ideea ca nici un străin să nu poată fi ales ca rege al Ungariei.
Fiind un mic palat care servea ca sediu Scaunului de Sebeș în acele timpuri, Casa Zápolya a găzduit între anii 1556 și 1600, toate întrunirile adunării legislative din Transilvania, numite ”Dieta Transilvaniei”.
Deși a suferit multe transformări pe parcursul secolului al XVI-lea, s-a păstrat totuși în mare parte, planul inițial pe care l-a avut la finele secolului trecut și s-a refăcut etajul, în timp ce etajul inițial a rămas până în prezent, un mezanin al aripii de vest al clădirii. Desigur că unele lucrări necesare au fost făcute și la parterul clădirii, lucrări care au avut rolul de susținere al noului etaj.
Casa Zápolya a început să găzduiască galeriile Muzeului istoric al Sebeșului încă din 1951, și care, din anul 2000 a primit denumirea de Muzeul Municipal ”Ioan Raica” Sebeș, unde sunt expuse pe lângă piesele istorice, unele exponate deosebit de interesante.
2. Fortificația orașului Sebeș – Cetatea Medievală
În literatura de specialitate, cetatea medievală a orașului este catalogată ca fiind singura cetate despre care s-a păstrat un document de construcție oficial, document datat cu anul 1387. În sistemul defensiv din Transilvania această fortificație este un prototip arhaic în cadrul căreia s-au conservat foarte multe elemente originale care datează încă din secolul al XIV-lea.
Deși fortificația orașului a fost înzestrată cu turnuri de apărare și înconjurată de lacuri și șanțuri inundate, în 1438 când orașul a fost cucerit de turci, construcția nu era finalizată iar aceasta ar putea fi cea mai plauzibilă explicație de ce oficialitățile din acele timpuri, au ales să predea orașul fără luptă.
Pentru a întări punctele porților de intrare dinspre est și vest, au fost construite 2 baricane în forma unor potcoave, cetatea având forma dreptunghiulară cu colțurile rotunjite.
De-a lungul timpului, s-au păstrat 6 dintre turnurile cetății cum este Turnul Croitorilor numit și Turnul studentului, și care este amplasat la colțul de sud – est a cetății.
Legenda spune că, atunci când o armată turcească a atacat orașul în 1483, câțiva dintre localnici au refuzat să se predea și s-au baricadat în acest turn și astfel, turcii au cucerit turnul și l-au incendiat. Totuși, legenda mai spune că singurul supraviețuitor a fost un băiat de 16 ani, pe atunci elev la școala germană din Sebeș. El a fost luat prizonier de turci, dar acesta a reușit să evadeze după 22 de ani de prizonierat și a fugit la Roma unde a scris o carte în latină intitulată ”Despre religia, manierele și faptele rele ale turcilor”, în anul 1475. Cartea a fost semnată „Cel fără nume din Sebeș” și s-a bucurat de un succes excepțional pe întreg continentul european, fiind tipărită în nu mai puțin de 25 de ediții până în 1600. Ediția din 1530 a fost prefațată de Martin Luther însuși.
3. Biserica Evanghelică
Construită inițial ca bazilică romană în stil romanic, biserica a căpătat mai târziu un aspect al stilului gotic, cu elemente renascentiste. Din biserica evanghelică originală care a fost construită între anii 1240 și 1270, s-a păstrat doar naosul (partea principală situată între altar și pronaos).
De-a lungul secolelor ce au urmat, structurii bisericii i-au fost adăugate multe elemente gotice, cum ar fi corul foarte decorat, construit între anii 1361 – 1382.
Biserica Evanghelică din orașul nostru se mândrește în mod special, cu cel mai mare altar dintre toate bisericile din Transilvania. Este bogat decorat cu sculpturi și picturi iar altarul este din lemn policromat fiind proiectat între anii 1518 și 1526, marcând astfel o oarecare tranziție de la stilul gotic la stilul renascentist. Ulterior a fost pictată din nou, în anul 1752 și în anul 1904.
La finele secolului al XVIII-lea, chiar sub clopotniță, a fost amplasată o orgă a marelui maestru Johannes Hahn din Sibiu care ulterior a fost înlocuită cu una realizată de frații Rieger.
Pe picturile murale ale capelei Sfântului Iacob (construită în secolul al XIV-lea în partea de nord a bisericii), sunt încă vizibile imagini care descriu viețile Sfântului Nicolae și ale Sfântului Francisc de Assisi.
4. Halele Breslelor
Halele Breslelor sunt situate în partea de est a Bisericii Evanghelice, pe zidul care înconjoară complexul monumental iar fațada lor se află înspre Piața Mare, numită astăzi Piața Primăriei. Ele au fost construite în secolul al XVII-lea și, conform inscripțiilor de pe clădire, au fost renovate în anul 1838.
Făcându-se remarcate prin arcadele semicirculare, Halele Breslelor au servit ca loc de ”târg” unde erau expuse pe vremuri produsele meșteșugărești.
5. Biserica Romano – Catolica ”Sfântul Bartolomeu”
Situată în partea de nord – est a cetății Sebeș, frumoasa biserica se află în mod cert, pe lista monumentelor istorice.
Prima mențiune documentară a bisericii datează încă din anul 1322 și păstrează din faza gotică, contraforții corului și pe cei ai navei. Din claustru se mai păstrează încă, coridoarele estice și cele sudice, dar și încăperile din aripa răsăriteană.
6. Casa Franz Binder
Aflată în centrul orașului, Casa Franz Binder a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Comerciantul Franz Binder s-a născut în Sebeș dar, o bună perioadă de timp a trăit-o în Africa.
Acolo el a făcut diverse călătorii între Cairo și Khatum, călătorii cu scop comercial, iar mai târziu a intrat în contact cu triburi din teritoriile Zande situate de-a lungul Nilului superior, și astfel, nu numai că s-a îmbogățit dar, a ajuns să cunoască îndeaproape toată cultura Africană. Întorcându-se la Sebeș, el a ridicat casa care astăzi îî poată numele.
La intrare, Casa Binder este împodobită cu trei basoreliefuri care reprezintă:
- Piramidele, Sfinxul și orașul Cairo
- Insula Philae de lângă Assuan.
- Ruinele templului Isis
De asemenea, sub un aspect inedit, este prezentată o caravană în deșertul Nubiei în mijlocul căreia se află călare însuși Franz Binder iar în partea exterioară a clădirii se află statuia Zeiței Fortuna.
Comerciantul Franz Binder a murit la data de 11 aprilie 1875, lăsând în urmă o clădire unică – monument istoric al Transilvaniei, deosebit de important.
7. Casa memorială Lucian Blaga
Lucian Blaga s-a născut în Lancrăm, la 2 km de Sebeș, în data de 21 mai 1895. El a fost poet, filozof, eseist, profesor universitar, traducător, jurnalist, dramaturg, academician dar și diplomat român.
Cea mai bună descriere a acestei case a fost făcută chiar de Lucian Blaga. „Casa părintească din Lancrăm, sat situat între orașele Sebeș – Alba și Cetatea Bălgradului (Alba Iulia) era o clădire veche destul de masivă în asemănare cu celelalte case dimprejur. Ne rămase de la moșul Simion Blaga, care fusese, pe vremuri, până pe la 1870, preot în sat. Către uliță, de o parte și de alta a ogrăzii erau două grădinițe împrejmuite cu stâlpi de zid și de gard (…). Trepte de piatră, cizelate de pași și netezite de ploi, suiau din curte în casă. Alături era gârliciul, pe unde coboram în pivniță, pe lespezi sub care forfotea umedă și cu miros pătrunzător o enormă prăsilă de broaște râioase (…). Între casă și șură se înghesuia, pitită, bucătăria de vară, străjuită de un dud cu frunza deasă, sub care vara luam masa, învăluiți de cântecul puterilor păsărești”. (Lucian Blaga, Hronicul și cântecul vârstelor, București, Editura Tineretului, 1965, p. 8-9)
8. Biserica fortificată din Câlnic – Cetatea Câlnic
Biserica fortificată din Câlnic (un sătuc micuț cu multă personalitate aflat la 14 km de Sebeș), a fost construită in secolul al XIII-lea și este una dintre cele mai reprezentative structuri defensive din toată Transilvania. Cetatea Câlnic are un turn de reper numit Turnul Siegfried, turn care are 5 etaje și este dotat cu coridoare de apărare și ferestre de atac, de tragere.
Biserica fortificată din Câlnic are în incinta ei, pentru turiști și nu numai, un muzeu de artă medievală în care sunt expuse diverse artefacte.
9. Râpa roșie
Fiind clasificată în categoria III a IUCN – un monument al naturii unic în Europa din punct de vedere al măsurii acestuia, Râpa Roșie este o arie protejată de autoritățile din zonă.
Situată la 3 km de Sebeș, în partea de sud-vest a platoului Secașelor, pe malul drept al râului Secașul Mare, Râpa Roșie face parte dintr-o rezervație geologică și botanică care se întinde pe o suprafață de 24 de hectare.
Râpa Roșie în sine se întinde pe o lungime de aproximativ 800 de metri și are o înălțime de aproximativ 496 de metri. Eroziunea și scurgerea apelor au dat un aspect stâncos proeminent și ascuțit în versantul râpei. Peretele imens aproape vertical, lasă impresia că este un monument străbun, îmbătrânit de vreme și aproape devastat, asemeni unui canion de dimensiuni reduse.
Colanele sale etajate din argilă roșie, în formă piramidală și separate de șanțuri șerpuite, alcătuiește un microrelief arid.
În ceea ce privește istoria, prima explorare arheologică a fost făcută de P. W. Schuster în anul 1865, și a scos la iveală resturi de ceramică ce reprezentau diverse ornamente din cultura Coțofeni.
De departe însă, fosilele de dinozauri a fost una dintre cele mai celebre și spectaculoase descoperiri la Râpa Roșie.
Începând cu anul 2008, arheologul Matyas Vremir de la Societatea Muzeului Ardelean, a descoperit la Râpa Roșie următoarele:
- Nenumărate oase de dinozauri erbivori pitici cu denumirea lor științifică de Magyarosaurus dacos și Zalmoxes sp.
- Câteva bucăți de broască țestoasă numită Kallokibotion bajazidi
- Oase care au aparținut uneia dintre cele mai mari reptile zburătoare din Era Mezozoică, numită Pterozaur azhdarchid, denumire științifică de Hatzegopteryx thambema.
- Părți ale unui conifer pietrificat (Telephragmoxylon transsylvanicum) din familia de conifere dispărută numită Cheirolepidiaceae care datează încă din perioada Triasică, perioadă geologică care a durat 50 de milioane de ani și care este prima perioadă a Erei Mezozoice.
Descoperirile au fost verificate ulterior de o echipă de paleontologi formată din cercetători din București și din New York, America.
Pe lângă toate acestea, la Râpa Roșie există așa numita ”Gaura Hoților” despre care s-au spus multe legende de-a lungul timpului (cu haiduci, hoți și aventurieri) și care merită vizitată. Gaura Hoților este, de fapt, o mică peșteră săpată în argila nisipoasă a râpei, unde se găsesc diverse nume inscripționate pe pereți, încă din secolul al XIX-lea.
10. Transalpina – Drumul Regelui sau Poteca Dracului
Transalpina, numită și ”Poteca Dracului” sau ”drumul Regelui”, este drumul național DN 67C din Munții Parâng și Carpații Meridionali. DN 67C este situat la cea mai înaltă altitudine (punctul cel mai înalt fiind Pasul Urdele la 2.145m) din România, și străbate patru județe – Vâlcea, Sibiu, Alba și Gorj.
Șoseaua Transalpina trece la mică distanță de vârfurile Dengheru – 2.084 m, Păpușa – 2.136m, Iezer – 2.157 m, Urdele – 2.228 m și Muntinu – 2.062 m.
Deși s-a putut deduce din unele surse că drumul a fost construit inițial de legiunile romane încă din timpurile războaielor cu dacii, istoria acestei șosele nu este foarte clară. În zonă, există o legendă care spune că toate persoanele din acele timpuri au participat, în funcție de posibilitatea fizică, la construirea acestui drum care traversează munții. Alte surse susțin faptul că șoseaua a fost pietruită și refăcută de nemți în timpul primului război mondial.
Un singur lucru este cert însă! Transalpina a fost numită și ”poteca dracului” pentru că inițial a fost o potecă destul de riscantă care era folosită de toți păstorii din zonă pentru a traversa munții în Țara Românească, împreună cu turmele de oi.
În perioada 1934 și 1939, drumul a fost refăcut de Regele Carol al II-lea și, la inaugurarea lui în anul 1939, el însuși Carol al II-lea, împreună cu viitorul rege Mihai I și cu primul ministru Gheorghe Tătărescu, au parcurs tot traseul Transalpina într-o mașină de teren condusă chiar de regele Carol al II-lea, drumul primind astfel și denumirea de ”Drumul Regelui” sau ”Drumul Regal”.
Lăsată în ”paragină” după revoluția din anul 1989, șoseaua Transalpina a fost refăcută și deschisă oficial pentru public în anul 2012 și de atunci a devenit una dintre principalele atracții turistice nu numai din Sebeș, dar și din toată România.
11. Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia
Situată la 14 km de Sebeș, Cetatea Alba Carolina este atracția supremă a orașului Alba Iulia. Interiorul cetății este în formă de stea și găzduiește, pe lângă muzee, biserici și restaurante, Sala Unirii care a pecetluit în anul 1918, unirea Transilvaniei cu România.
Cetatea Alba Carolina, o fortăreață cu bastioane Vauban de pe Dealul Citadelei, a fost construită inițial în secolul al XIII-lea, dar fortificația ei în forma actuală, datează abia din secolul al XVIII-lea. Fortificația sa strategică avea un rol esențial în apărarea Imperiului Habsburgic împotriva Imperiului Otoman, dar și un rol de stabilizare a puterii hasburgice în general, pe plan local.
La prima poartă a cetății, intrarea dinspre orașul de jos pe strada Mihai Viteazul, găsim câteva sculpturi inspirate din mitologia greacă. Pe lângă sculpturi, se poate observa și celula unde se spune că a murit Horea, dar care este de fapt o reproducere a locului în care liderul revoltelor țărănești și-a găsit sfârșitul. Horea a murit împreună cu Cloșca striviți de roți pe Dealul Furcilor în 1785, iar Crișan, pentru a evita această soartă, s-a sinucis în celula lui din închisoare.
Pentru a comemora aceste evenimente, a fost ridicată o coloană din granit în anul 1937, lungă de aproape 23 de metri, și care, completează peisajul superb al dealurilor din jur.
Drumul de piatră duce de la prima poartă a cetății până la a 3-a poartă, poarta de Răsărit a Cetății Alba Carolina, care este dominată de statuia lui Carol al VI-lea al Austriei iar în interiorul porților, la aproximativ 150 de metri, se află monumentul Custodelui – un obelisc construit în anul 1906 pentru a comemora ofițerii și soldații regimentului 50 de infanterie din Alba Iulia.
În Cetate la vest, se află cea mai lungă (89 de metri) și venerabilă catedrală Romano – Catolică din România, Catedrala Sfântul Mihail. Catedrala odihnește în interiorul ei morminte regale, inclusiv mormântul Reginei Isabella și cel al fiului ei, primul prinț al Transilvaniei. Tot în cadrul Catedralei Sfântul Mihail se află și o orgă cu 2209 de tuburi care este încadrată în decorațiunile gotice și baroce.
De cealaltă parte a drumului, într-o clădire ridicată în anul 1900, se află Muzeul Național al Unirii – Muzeul de Istorie, care este destinat în mare parte Unirii Transilvaniei cu România, în anul 1918.
Nu departe de Muzeul Național al Unirii, în Piața Cetății, se află Muzeul Principia – clădire care a găzduit sediul comandamentului ”Legiunea a XIII-a Gemina”, singura legiune care a staționat vreodată pe teritoriul Daciei în toată perioada ocupației romane. În curtea muzeului sunt expuse piese arheologice descoperite în zonă și piese ale Muzeului de Istorie (statui, altare, etc.). O statuie de bronz situată la intrarea în muzeu ne arată cum erau echipați soldații romani în urmă cu 2000 de ani, atunci când Dacia a fost inclusă în granițele Imperiului Roman.
În apropriere, lângă intrarea în cetate dinspre vest, se înalță Catedrala Încoronării care a fost proiectată și construită în forma unei cruci grecești, între anii 1921 și 1922. Intrarea principală în Catedrala Încoronării este marcată de un turn – clopotniță, lung de aproape 60 m.
Cu o istorie îndelungată despre personalități și evenimente din istoria Transilvaniei, Palatul Principilor din Cetatea Alba Carolina, datează de la sfârșitul secolului al XII-lea. Palatul a găzduit de-a lungul timpului personalități cum ar fi Isabella – ultima regină a Ungariei, principele Gabriel Bethlen, Sigismund Bathory, și chiar Mihai Viteazul pentru o scurtă vreme.
Orașul Alba Iulia, poreclit ”a 2-a capitală a României”, este acoperit parcă, de o aureolă legendară a marilor evenimente istorice care s-au petrecut între zidurile cetății sale străvechi.
